Până pe data de 18 iunie, românii pot profita de reduceri de până la 70% la cazarea prin programul „Litoralul pentru toți”. Patronatele din industria turistică au anunțat recent că s-a lansat o nouă ediție a programului social, iar turiștii se pot caza la hotelurile din stațiunile de la Marea Neagră cu tarife ce pornesc de la 52 de lei pe noapte de persoană.
Federația Patronatelor din Turismul Românesc a transmis anunțul ieri și a precizat care este numărul de locuri de cazare ce sunt puse la dispoziția turiștilor, dar și care sunt tarifele pentru o noapte de cazare pe litoral.
„Continuăm acest program de succes, pe care românii îl aşteaptă în fiecare an. Este perioada în care preţurile pe litoral sunt cu până la 70% mai mici decât în vârf de sezon, iar pentru mulţi turişti reprezintă, poate, singura variantă prin care pot merge în vacanţă la mare câteva zile. Cele mai multe hoteluri vor fi deschise începând cu sfârşitul lunii mai, dar turiştii pot face deja rezervări de sejururi pentru acest program. (…)
Până astăzi s-au înscris în program 25 de unități de cazare din toate stațiunile de pe litoralul românesc, care pun la dispoziția turiștilor, cumulat, un număr de aproximativ 4.000 de locuri de cazare pe noapte, iar până la începerea programului așteaptă să se înscrie aproximativ 50 de hoteluri care vor pune la dispoziția turiștilor, un număr de aproximativ 8.000 de locuri de cazare pe noapte”, a transmis Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).
Potrivit site-urilor operatorilor de turism, până pe data de 18 iunie, românii pot petrece un sejur la mare cu tarife ce pornesc de la 52 de lei de persoană/ pe noapte. Acest preț include doar cazarea, fără mic dejun, la un hotel de 3 stele din stațiunea Venus. În Mamaia, prețurile pornesc de la 101 lei/ noapte pentru o cameră dublă, ofertă valabilă în cazul unui hotel de 3 stele.
De asemenea, în stațiunile din sudul litoralului, tarifele pornesc de la 57 de lei, tot în incinta unui hotel de 3 stele. Pentru turiștii care vor pachete all inclusive, acestea sunt disponibile la prețuri care încep de la 200 de lei, într-o unitate de 3 stele din stațiunea Jupiter. Programul „Litoralul pentru toți” este la ediția cu numărul 42 și este singurul program social de la noi din țară susținut integral de mediul de afaceri.
„Le recomandăm turiștilor care vor să profite de aceste oferte să facă deja rezervări pentru că locurile sunt limitate și se epuizează repede. Rezervările se pot face direct, la hotel, dar și prin intermediul agențiilor de turism. La fel ca la edițiile anterioare, pachetele turistice pot fi achitate și cu vouchere de vacanță”, a mai declarat Dragoș Răducan, președintele FPTR.
Important de precizat este faptul că în acest an, programul „Litoralul pentru toți” este mai scump decât cel de anul trecut. În 2022, cel mai ieftin pachet turistic a fost cel pentru cazarea de o noapte fără mic dejun, care a început de la un preț minim de 34 de lei de persoană, adică cu 20 de lei mai puți decât tariful din 2023.